Rivalitatea între frați

 
Acasa | Articole | Rivalitatea între frați
Rivalitatea între frați
              Rivalitatea între frați
 
 
            Legatura fraternă reprezintă unul din punctele de sprijin cele mai importante în dezvoltarea copilului și în funcționarea familiei. Însă apariția fratelui într-o familie aduce cu sine o serie de schimbări, de transformări și chiar de conflicte.
Deși asteptat de părinți și adesea dorit și de copilul care există deja, atunci când fratele sosește în familie pare că devine centrul exclusiv al preocupărilor și atenției. Într-o prima etapă, deși copilul mai mare este el însuși foarte atras de ceea ce se întâmplă, curios față de bebeluș și dornic să-l cunoască, vor apărea destul de repede sentimentele de ostilitate și de gelozie marcate prin diferite reacții ale copilului: dorința de a fi tratat el însuși ca un copil mic și îngrijit ca atare, nevoia de a i se acorda mult mai multă atenție și de a primi ajutor la lucruri cu care se descurcă până atunci,manifestări de plâns sau chiar agresive, comportamente care până atunci nu au apărut în relație cu părinții sau cu alte persoane.
            Aceste reacții apar deoarece are loc trecerea de la statutul de copil unic, căruia îi revine și i se cuvine totul, în special dragostea părinților la statutul de copil care se simte nevoit să împartă împreună cu fratele său toate acestea. Inițial această trecere este trăită ca un abandon, ca o pierderea părinților și a iubirii lor și ca o ură fața de fratele cel mic din cauza căruia s-au schimbat toate. Copiii pot manifesta diferit această trăire de abandon,unii printr-o tristețe prelungită, alții prin reacții agresive la adresa fratelui sau a părinților, prin reproșuri, critici sau proteste sau uneori prin cereri exagerate pentru a compensa.
            Este important ca părinții să înțeleagă că această schimbare este un moment important și dificil pentru toți membrii familiei și că fiecare în parte se va exprima diferit. Uneori este copleșitor și pentru ei, în special pentru mama să reușească să facă fața tuturor cerințelor și nevoilor.
             În a doua etapă, atitudinea copilului se schimbă și devine dornic de avea grijă de cel mic, de a-l îngriji precum mama, semn al nevoii de identificare cu părintele. Copilul vrea să contribuie la îmbrăcatul, la hrănitul, la spălatul copilului, să îl plimbe, să adoarmă etc. Este modul său de a se pune în locul părinților și de a-l cunoaște astfel pe fratele său,precum și legatura lui cu părinții, pe care o consideră privilegiată doar pentru că este mic și neajutorat.
Într-o a treia etapă, când cel mic mai crește puțin și poate deveni un partener de joacă, aceste momente petrecute împreună de frați sunt o ocazie pentru cel mare de a-i arata celui mic câte știe el și de a-l încerca să-l învețe, dar și o luptă continuă pentru a încheia alianțe cu unul dintre părinți, în momentul în care între copii apar conflicte și fiecare dintre ei are nevoie să i se dea dreptate. Adesea, părinții pentru a stopa aceste conflicte aleg să despartă copiii și să îi ia în grija separate pentru a-i împaca.
             Ulterior, lupta pentru unul dintre părinți se va muta între copii pentru a deveni o luptă pentru putere și dominare. Cine este mai puternic, cine are mai multe jucării, cine reușește să câstige mereu, cine face regulile.Legatura fraternală este o legatură foarte intensă și adesea contradictorie pentru că în timp ce acasă, în mediul familial, copiii se ceartă permanent și se agresează, într-un mediu exterior, în afara casei au foarte multă grijă unul de altul și își au apărarea în fața oricarui potențial pericol.
             Este nevoie ca părinții să poată reuși să comunice cu copiii dincolo de pedepsele și interdicțiile care apar ca urmare a acestor conflicte repetate și să poată afla ce declanșează aceste conflicte și cum pot fi ele înțelese ca mod de exprimare a unei funcționări familiale și puse în relație cu celelalte legături, spre exemplu cu legatura cuplului parental.
             Există momente în care ceea ce se întâmplă în cuplul parental (rupturi, conflicte, violențe, schimbări) se deplasează și se reia sub forma unor scene și în legatura fraternală, copiii încercând astfel să înțeleagă prin repetarea unor acte (bătăi, certuri, jigniri) ce se întâmplă cu părinții lor.
            Legatura fraternală este cea care permite copiilor să reușească să își crească autonomia, să se joace singuri, să se separe de nevoia continuă de ai mplica părinții, să își dezvolte capacitatea de a crea și de a-și imagina împreună cu celălalt și mai ales cea care constituie viitorul model al legăturii de prietenie sau cu colegii.
 
 
                                                                                                                                                                                                                                                                                               Cristina Călărășanu
                                                                                                                                                                                                                                                                         Psiholog/Pshihoterapeut Grădinița Tinkerbella
 

Du-te  inapoi  la categoria Articole.

Stirile noastre

Curs de formare profesională Increasing Learner Involvement
17. 02. 2010
      Uniscan Grup Educaţional, prin...
Gradinița Tinkerbella te invită la Săptămâna Porților Deschise!
23. 08. 2010
Vino să cunoști grădinița potrivită pentru copilul tău!...
vezi toate stirile
In parteneriat cu:
Tinkerbella
Uniscan Gradinita Tinkerbella
 

Cursuri si Evenimente

Activitati extra scolare

Activitati extra scolare Activitățile Extrașcolare propun explorarea unor domenii care nu se studiază în școală...
 
vezi detalii categorie

Dezvoltare personala

Dezvoltare personala Dezvoltarea personală este un proces al cunoaşterii de sine şi optimizării...
 
vezi detalii categorie

Educatie parentala

Educatie parentala Educaţia parentală urmăreşte, pe de o parte, să transmită părinţilor...
 
vezi detalii categorie

Formare profesionala

Formare profesionala Formarea profesionala se adresează educatorilor, învățătorilor, și...
 
vezi detalii categorie